Gazonul verde toată vara cere trei lucruri făcute corect, iar udatul zilnic nu e unul dintre ele

Gazonul semănat costă puțin, 10-25 de lei pe metru pătrat cu pregătirea solului, și cere 6-10 săptămâni până la o suprafață folosibilă.

Gazonul rulat costă de trei-cinci ori mai mult și este verde din prima zi. Poate fi călcat, ușor, după 2-3 săptămâni, după ce rădăcinile s-au prins.

Ambele variante eșuează la fel de repede dacă solul este prost pregătit. Solul decide. Nu semințele.

Perioadele optime pentru semănat sunt sfârșitul lui august până la jumătatea lui octombrie, când solul e cald și nopțile răcoroase, și, a doua variantă, aprilie-mai. Vara, semințele încolțesc greu și se ard. Toamna, buruienile concurează mai puțin.

Pregătirea solului, partea care decide tot

Terenul se curăță de buruieni perene, de pietre, de resturi de construcție. În curțile caselor noi, sub stratul superficial se află frecvent moloz, iar gazonul semănat peste el se usucă în primele zile de căldură.

Stratul de sol fertil, de minimum 10-15 centimetri, se afânează, se nivelează cu grebla și se tasează ușor cu un tăvălug.

Un pH între 6 și 7 este ideal. Solurile foarte acide se corectează cu var, cele argiloase grele, cu nisip și compost.

Denivelările nu se corectează după semănat. Gropile de 3 centimetri devin bălți la prima ploaie și zone arse în iulie.

Îngrășământul de start, cu fosfor pentru dezvoltarea rădăcinilor, se încorporează superficial înainte de semănat.

Amestecurile comerciale combină specii cu roluri diferite. Raigrasul peren răsare repede și rezistă la călcare. Păiușul roșu tolerează umbra și solurile sărace. Firuța de livadă formează un covor dens, dar crește lent.

Pentru curțile cu copii și câini: amestec sport, cu raigras predominant.

Pentru zonele umbrite, sub copaci sau pe latura nordică a casei: amestec pentru umbră, cu păiuș predominant. Chiar și acesta are nevoie de minimum 3-4 ore de lumină indirectă.

Pentru zonele secetoase, fără irigare: amestecurile cu păiuș trestiform, cu rădăcini adânci.

În Bărăgan, în Dobrogea și în sudul Olteniei, unde verile aduc săptămâni întregi peste 35 de grade, aceste amestecuri sunt singurele care rezistă fără irigare zilnică.

Norma de semănat este, de regulă, de 25-40 de grame pe metru pătrat. Semănatul prea des nu produce un gazon mai frumos, ci plante slabe, care concurează pentru apă.

Udarea corectă, rar și profund

Udarea zilnică, superficială, câteva minute seara, este cea mai frecventă greșeală. Rădăcinile rămân la suprafață, gazonul devine dependent și se arde la prima zi în care udarea lipsește. Metoda corectă, după ce gazonul s-a instalat, presupune udarea de două-trei ori pe săptămână, cu aproximativ 20-25 de litri pe metru pătrat pe săptămână în total, astfel încât apa să pătrundă 10-15 centimetri în sol, iar rădăcinile să o urmeze în adâncime.

Un borcan gol lăsat pe gazon în timpul udării arată simplu cantitatea: 2 centimetri de apă în borcan înseamnă aproximativ 20 de litri pe metru pătrat. Momentul optim este dimineața devreme; seara, frunzele rămân ude peste noapte și bolile fungice se instalează ușor.

Pentru gazonul proaspăt semănat, regula se inversează: udare zilnică, fină, până la răsărire, pentru ca stratul de suprafață să nu se usuce.

Tunsul, cea mai subestimată lucrare

Regula unei treimi: la fiecare tundere, nu se taie mai mult de o treime din înălțimea firului.

Înălțimea optimă, pentru majoritatea gazoanelor ornamentale, este de 4-6 centimetri. Vara, în perioadele de secetă, se ridică la 6-8. Tunsul foarte scurt, „ca la golf”, expune solul, favorizează buruienile și arde gazonul în câteva zile de caniculă.

Lamele ascuțite taie. Lamele tocite rup firul, iar vârfurile se îngălbenesc.

Iarba tunsă mărunt poate rămâne pe gazon, unde se descompune și returnează azot. Mașinile cu funcție de mulcire fac exact asta.

Fertilizare, aerare și buruieni

Fertilizarea se face de trei-patru ori pe an, cu îngrășăminte granulate cu eliberare lentă: primăvara, la începutul verii, la finalul verii și toamna, cu un produs bogat în potasiu, care pregătește iarba pentru iarnă.

Aerarea, prin perforarea solului cu furca sau cu aeratorul, o dată pe an, reduce tasarea și permite apei și aerului să ajungă la rădăcini.

Scarificarea, primăvara, elimină pâsla de resturi vegetale moarte de la baza firelor.

Buruienile se țin sub control, în primul rând, printr-un gazon des. Păpădia și pătlagina izolate se scot manual, cu rădăcina. Erbicidele selective se folosesc doar pentru infestări extinse, cu respectarea strictă a dozelor și a perioadelor.

Mușchiul apare în zonele umbrite, umede și acide. Nu este o problemă de rezolvat cu un produs, ci un semnal despre condiții.

Gazonul verde în ani secetoși

Verile tot mai calde și perioadele lungi fără ploaie schimbă calculul pentru multe curți. Gazonul care intră în repaus și se îngălbenește în august nu este mort. Revine, de regulă, la primele ploi de toamnă.

Pentru cine acceptă această pauză de vară, udarea se reduce la minimum, doar cât să supraviețuiască rădăcinile, de aproximativ 10 litri pe metru pătrat la două săptămâni; pentru cine nu o acceptă, un sistem automat de irigare cu programare pe dimineață, cu senzor de ploaie, consumă mai puțină apă decât udarea manuală, pentru că distribuie exact cantitatea necesară, uniform, în orele cu evaporare minimă, iar costul unei instalații pentru 200 de metri pătrați pornește de la câteva mii de lei.

Zonele greu de udat, pantele, colțurile umbrite, fâșiile înguste, se pot transforma în straturi cu plante perene rezistente la secetă sau în pajiști cu flori sălbatice, cosite de două ori pe an.