Cum putem avea un zambet perfect, ca la televizor

Ori de cate ori am privit la televizor am vazut ca majoritatea persoanelor publice au o tinuta impecabila, parul le sta foarte bine aranjat, tenul este perfect iar dintii sunt de un alb imaculat. Multi dintre noi ne-am opri, mirati probabil, la aceasta imagine, insa altii vor trece mai departe de ecran si isi vor da seama ca tot ceea ce apare la televizor face parte dintr-un plan bine pus la punct.

 Acolo, respectivele persoane care apar in fata camerelor investesc foarte multi bani in imaginea proprie doar pentru a dicta un trend. Asa, marile companii multinationale si companiile de peste ocean isi pot vinde produsele si pe piata din tara noastra. Nu ar trebui sa ne miram cand vedem in rafturi diferite articole vestimentare ale caror preturi sunt de doua ori sau chiar de trei ori salariul minim pe economie. Nu ar trebui sa ne  miram ca tinerii din ziua astazi scot din buzunarele parintilor bani grei pentru a-si cumpara haine rupte si murdare, falindu-se in fata prietenilor cu eticheta vreunui celebru creator de moda. Chiar daca toate aceste lucruri costa foarte multi bani, nu de fiecare data te vor scoate din anonimat.

O alta varianta, mult mai simpla dar mult mai eficienta de a iesi in evidenta este o interventie estetica la nivelul cavitatii orale. Se spune ca zambetul este asemenea unei carti de vizita si cu cat o persoana poseda un zambet mai alb si dinti aliniati corect, aceasta se va face mai usor remarcata.  Pentru a afla cum se poate obtine un zambet mai alb, trebuie sa mergem la un cabinet stomatologic din sectorul 6 al capitalei pentru a discuta deschis cu un medic stomatolog. Acesta ne poate oferi cele mai bune sfaturi in materie de igiena orala si ne poate ajuta la alegerea celui mai bun aparat dentar din safir. Afla mai multe pe Plazadent.ro.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.