Diversificarea la bebelusi
Diversificarea la bebelusi trebuie sa aiba loc atunci cand acestia au aproximativ 6 luni. Pana la varsta de 7 sau 8 luni, copilul poate incerca o varietate de alimente. Acestea pot include: cereale pentru sugari, carne sau alte proteine, fructe, legume, iaurturi si branzeturi. Copilul are nevoie de anumite vitamine si minerale pentru a creste sanatos si puternic. Cand se incepe diversificarea, mama trebuie sa aiba grija ce alimente ii ofera, astfel incat cel mic sa beneficieze de vitaminele si mineralele de care are nevoie.
In ce consta diversificarea la bebelusi?
Introducere alimentelor solide este o etapa foarte importanta. Atunci cand parintii considera ca a venit momentul diversificarii, ei pot incepe cu avocado, cartofi dulci, banane sau pere. Este ideal ca atunci cand se introduce un nou aliment, sa se astepte cel putin 2 zile inainte de a introduce altul. Astfel se poate evita riscul aparitiei unei alergii. Dupa cateva luni, mama ii poate oferi bebelusului o varietate de alimente in fiecare zi, cum ar fi: carne, cereale pentru sugari, legume, fructe, oua si peste.
Deci, pentru inceput se pot oferi alimente bogate in fier, cum ar fi: vita, carne de pui sau carne de porc, oua bine fierte, tofu, linte sau fasole, cereale fortificate amestecate cu lapte matern sau cu lapte praf. Dupa introducerea alimentelor bogate in fier, se aleg cele bogate in nutrienti, preparate cu putin zahar sau sare.
Cateva exemple includ: piure de cartofi dulci, bine fierti, bucati moi de broccoli si morcovi, bucati de mango, pere, piersici si banane, branza si iaurt. Este recomandata evitarea alimentelor care pot provoca sufocare. Acestea pot fi potrivite daca sunt taiate in bucati mai mici. Ele includ: struguri si rosii cherry.
Copilul trebuie lasat sa aleaga el cat mananca. Daca ii este foame, va deschide gura intotdeauna. Iar in sens contrar, va intoarce capul. Nu trebuie fortat sa manance. Fiecare bebelus este diferit cand vine vorba de modul in care mananca alimentele solide. Este recomandat sa li se ofere o varietate de texturi si alimente, dar fara sa fie fortati. Unele se pot amesteca cu lapte matern pentru a face mancarea putin mai familiara.
Nu este nimic ciudat atunci cand bebelusii refuza alimentele noi. Este ceva normal. Pot exista multe incercari pana cand cel mic accepta noul aliment.